Incendiul a fost anunțat la 112 marți, în jurul orei 12.30, iar pompierii ajunși rapid la fața locului au constatat că se aprinsese clădirea în interiorul căreia se aprind lumânări.
Patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de la Detașamentul Giurgiu au intervenit, constatând că incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul clădirii folosite de credincioși pentru a aprinde lumânările și cu degajări mari de fum.
Deoarece exista posibilitatea ca incendiul să se extindă și la celelalte anexe ale catedralei, salvatorii au intervenit prompt pentru a-l localiza.
În urma incendiului, au ars o icoană din pânză, mobilierul din PVC, prevăzut cu geam termopan și aproximativ 50 kg de resturi de lumânări. Din cauza fumului, s-au degradat pereții și tavanul încăperii.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise (lumânare) – anunță reprezentanții ISU Giurgiu.