25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

”SPECIALITATEA CASEI” ÎN VAMA GIURGIU: SIRIENI ”LA FRIGIDER”

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascunși într-un camion care transporta frigidere, șase cetățeni din Siria, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în Germania.

În data de 29.01.2021, în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion înmatriculat în Slovenia, un cetățean turc care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, frigidere din Turcia pentru o societate comercială din Polonia.

Procedând la verificarea mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat că șnurul asigurator al semiremorcii este secționat și prins cu un ac, fapt pentru care s-au efectuat verificări suplimentare.

În urma controlului amănunțit, în compartimentul marfă, au fost descoperite șase persoane de sex masculin, patru adulți și doi minori, care nu dețineau documente de identitate.

În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni sirieni, cu vârste cuprinse între 12 și 39 de ani, care au declarat faptul că s-au urcat în mijlocul de transport fără știrea șoferului intenţionând să ajungă  în Germania.

Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, cetăţenii sirieni au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER