25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

URMĂRILE IERNII ÎNTÂRZIATE: O CASĂ FĂCUTĂ SCRUM, LA COMANA

O casă din localitatea Comana a ars aproape în totalitate, azi-noapte, cel mai probabil din cauza coşului de fum deteriorat. Proprietarii au observat incendiul destul de târziu, însă au reuşit să iasă din casă şi au sunat la 112.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Colibaşi şi Punctului de Lucru Greaca, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Aceştia au constatat faptul că locuinţa ardea violent, cu flacără deschisă, atât la nivelul acoperişului, cât şi în interior. Arderea a fost întreţinută şi de cantitatea mare de materiale combustibile din casă.

În urma incendiului au ars acoperişul, două camere de locuit, bucătăria, bunurile din interior şi o anexă, suprafaţa totală afectată fiind de aproximativ 100 mp.

Informare preventivă

Cauzele producerii unor astfel de evenimente sunt legate de necurăţarea periodică a funinginei depuse pe coşurile de fum, neîntreţinerea acestora în urma folosirii îndelungate, precum şi de neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori).

Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
– coşurile de fum trebuie curăţate, verificate şi reparate atunci când se constată defecţiuni;
– în podurile clădirilor, coşurile trebuie tencuite pe interior şi pe exterior, date cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;
– coşurile de fum trebuie izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice ISU Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER