Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în douăansambluri rutiere, aproximativ 44.000 de kilograme de deșeuri de tip praf-posibil metalic, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de transfer în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
În data de 14.04.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul pentru două ansambluri rutiere. Acestea erau conduse de un cetățean bulgar, în vârstă de 52 ani, respectiv un cetățean român, în vărstă de 38 ani, și transportau deșeuri de tip praf cu aspect metalic.
Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor sus-menționate, lucrătorii noștri au solicitat puncte de vedere reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma efectuării verificărilor, s-a constatat faptul că în mijloacele de transport se afla cantitatea de aproximativ 44.000 de kilograme deșeuri, încărcătură pentru care documentația de notificare pentru circulația transfrontalieră nu era completă.
În cauză, autoritățile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru cele două ansambluri rutiere.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu
Inspector principal de poliție
Roxana POPAZU