Având în vedere faptul că în perioada 26 – 29.04.2021,pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse, se derulează lucrări de reparaţie ale carosabilului,traficul peste pod se desfăsoara cu dificultate, aspect ce a determinat cresterea timpului de asteptareîn Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier, în mod special pentru autovehiculele de transport marfă.
Reamintim că, Direcția Regională ce aparține Poliției de Frontieră Bulgare Ruse a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, cu privire la faptul că, în intervalul orar 20.00-24.00 al fiecărei zile din perioada sus menţionată, traficul pe „Podul Prieteniei” Giurgiu – Ruse va fi oprit, pentru realizarea unor lucrări de reparaţie ale carosabilului.De asemenea, în afara intervalului orar respectiv, când circulația nu este oprită, traficul în zona care necesită reparație va fi îngreunat, deoarece se va desfășura pe o singură bandă de mers și va fi reglementat de indicatoare rutiere.
Mentionăm că, din punct de vedere al atributiilor Poliţiei de Frontierăcontrolul se efectuează în prezent pe cinci artere destinate autovehiculelor de transport marfă, atât pe sensul de ieşire din România cât și pe cel de intrare, fiind folosită la capacitate maximă infrastructura punctului de trecere a frontierei pentru acest timp de mijloace de transport.
În ultimele 24 de ore, la graniţa cu Republica Bulgaria au fost efectuate formalităţile de frontieră, prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe ambele sensuri de deplasare, pentru aproximativ 3.300 mijloace de transport, dintre care 2.161 autovehicule de transport marfă.
Precizăm faptul că pentru turisme şi mijloacele de transport persoane, traficul se desfăşoară în condiții normale.Controlul pentru autoturisme se efectuează pe câte trei artere, atât pe sensul de ieșire din România, cât și pe cel de intrare.
În continuare, recomandăm tuturor persoanelor care doresc să tranziteze frontiera națională prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, în această perioadă, să utilizezetoate celelalte puncte de trecere a frontierei de la graniţa cu Bulgaria, pentru evitarea aglomerărilor.
Totodată, pentru a veni în sprijinul participanților la trafic,recomandăm utilizarea aplicației Trafic on-line, care este disponibilă pe site-ul Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu
Inspector principal de poliție Roxana Popazu