Din punct de vedere legal, da! După cum se știe, restricțiile de circulație sunt suspendate în noaptea de Înviere, în toată țara.
Problema este dacă și condițiile meteo ne vor permite să asistăm la slujba de Înviere.
Asta pentru că sâmbătă la prânz ANM a emis o informare meteo de vreme severă, valabilă începând din această noapte și până mâine seară.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 01 mai, ora 21:00 – 02 mai, ora 21:00 vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată; în cursul nopții de sâmbătă spre duminică (01/02) îndeosebi în nord-vestul, centrul țării și local în sud și sud-est, iar duminică (02 mai) în regiunile nordice, centrale și estice, precum și în zonele de munte. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar mai ales în Transilvania, Moldova și la munte, pe arii restrânse 30…35 l/mp.
Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor îndeosebi pe parcursul zilei de duminică (02 mai), cu viteze, în general, de 45…65 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.
Conform siteului freemeteo.ro, condiții de ploaie sunt așteptate și la Giurgiu, chiar de la miezul nopții, iar duminică, în prima zi de Paște, este prognozat cer acoperit, dar fără ploi, în timp de temperaturile maxime se mențin ridicate – 28 de grade Celsius.