26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

O FEMEIE CĂZUTĂ ÎN PIVNIȚĂ ȘI UN BURSUC PRINS ÎNTR-UN LAȚ – PRINTRE INTERVENȚIILE POMPIERILOR ÎN ZILELE DE PAȘTI

Stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană din lemn, salvarea unei femei căzute în pivniţă, a unui bursuc prins într-un laţ de sârmă şi acordarea primului ajutor medical sunt principalele misiuni pe care le-au avut de gestionat echipajele ISU Giurgiu, în perioada sărbătorilor Pascale.

Peste 300 de pompieri şi salvatori SMURD au fost la datorie în intervalul 30 aprilie – 03 mai a.c. Intervenţiile acestora au vizat:

* Stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană din lemn, în localitatea Petru Rareş

Incendiul a avut loc în noaptea de Înviere. Alarma s-a dat puţin după miezul nopţii, flăcările fiind observate de persoana care se ocupa de întreţinerea proprietăţii, care se afla cu familia la pescuit.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Aceştia au constatat faptul că ardeau violent cabana, pe o suprafaţă de aproximativ 60 mp şi un ponton de pescuit (5 mp). În incendiu au mai ars mobilier, materiale textile, utilaje de uz gospodăresc şi articole de pescuit.

Cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.

* Salvarea unei femei, căzute în pivniţă de la o înălţime de aproximativ 2 m

Evenimentul a avut loc în după-amiaza zilei de 01 mai. Femeia, în vârstă de 66 de ani, din localitatea Ghimpaţi a căzut în pivniţă şi prezenta traumatisme la coloana vertebrală şi la cutia craniană. Pompierii au scos-o folosind o targă lopată şi un accesoriu pentru imobilizarea coloanei. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD Mihăileşti, care i-a acordat primul ajutor şi a transportat-o la un spital din capitală.

* Salvarea unui bursuc prins într-un laţ de sârmă

Intervenţia a avut loc în după-amiaza zilei de 01 mai, în localitatea Malu Spart. Pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal au fost nevoiţi să taie laţul de sârmă care ţinea bursucul captiv. Acesta a fost eliberat în siguranţă şi a fugit în pădure.

* Prevenirea, monitorizarea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă pe timpul meciurilor de fotbal dintre echipele Astra Giurgiu şi CSMS Iaşi (02 mai a.c.), FCSB şi CFR Cluj (03 mai a.c.), disputate pe stadionul municipal „Marin Anastasovici”;

* Acordarea asistenţei medicale de către echipajele SMURD în 38 de situaţii.

Evenimentele înregistrate la nivel local vor fi atent monitorizate de Centrul Operaţional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieţi.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice ISU Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER