25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

MIGRANT ILEGAL – GĂSIT ASCUNS ÎNTRE PROFILE PVC, ÎNTR-UN CAMION BULGĂRESC (VIDEO)

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat un cetățean sirian, care a încercat să intre illegal în România, ascuns în compartimentul marfă al unui ansamblu rutier încărcat cu profile PVC.

În cursul acestei nopți, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean bulgar, în vârstă de 58 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta conform documentelor de însoțire a mărfii,  profile PVC din Turcia pentru o societate din România.

Procedând la verificarea preliminară a mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat faptul că sigiliul vamal era rupt și lipit.

Astfel, au efectuat un control amănunțit asupra autocamionului, ocazie cu care au depistat, în compartimentul marfă, un bărbat care se afla ascuns printre marfa transportată.

La cercetări a rezultat faptul că persoana depistată, în vârstă de 28 de ani, este cetățean sirian. Acesta a declarat polițiștilor faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul Turciei, s-a urcat în autocamion fără a avea consimțământul șoferului, cu scopul de a ajunge în Germania.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei încauză, iar conform protocolului româno-bulgar,  șoferul, persoana depistată, cât și mijlocul de transport, au fost preluaţe de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

 Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Inspector principal de poliție Roxana Popazu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER