28 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PATRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ÎN JUDEŢ, ÎN LUNA APRILIE

ITM Giurgiu a făcut publică sinteza activităţii instituţiei în luna aprilie: controale şi sancţiuni în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, accidente de muncă, sesizări şi controale , Giurgiuvenii reclamă, în special, neacordarea drepturilor salariale şi a concediului de odihnă. Iată care este, concret, sinteza activităţilor inspectorilor de muncă în aprilie:

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

În luna aprilie 2017 au fost efectuate 83 acţiuni de control la un număr de 83 agenţi economici.

Au fost aplicate pe parcursul lunii aprilie 2017 un număr de 109 sancţiuni contravenţionale, din care 1 amendă în valoare de 3.500 lei şi un număr de 108 avertismente, numărul angajatorilor sancţionaţi fiind de 61.

Pe parcursul acestei luni, au fost comunicate un număr de 4 evenimente la ITM Giurgiu de către angajatori, unul soldat cu deces si trei cu incapacitate temporara de munca, dupa cum urmeaza:

  1. In ziua de 18.04.2017 la Statia de pompare Berzei, lucratorul B.A. a suferit un accident vascular cerebral ce a necesitat acordarea primului ajutor si internarea acestuia la S.J.U. Giurgiu. Acesta a decedat in data de 22.04.2017.
  2. In timpul executarii sarcinilor de munca, salariatul B.F., operator la masini semiautomate in cadrul firmei, a alunecat pe carusel si s-a taiat in palma.
  3. Accident cu incapacitate temporara de munca, produs in timpul efectuarii unor lucrari de fertilizare a culturilor de grau, efectuate pe raza satului Darasti-Vlasca. P.N. a fost accidentat de elicea masinii de imprastiat ingrasaminte suferind o fractura de gamba si leziuni la piciorul drept. Acesta a fost internat de urgenta la Spitalul Municipal Bucuresti.
  4. In timpul curateniei la masina de produs pavaje, salariatul S.P. a fost desemnat de seful de schimb sa curete cu un ciocan cuva de beton intarita. In urma loviturilor repetate de ciocan s-a desprins o bucatica de beton care l-a lovit pe lucrator la ochiul stang. Avand in vedere ca acesta a acuzat ulterior dureri, dupa terminarea turei a mers la Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti, unde a fost curatat si i s-a recomandat un tratament.

 

În domeniul relaţiilor de muncă

În luna APRILIE 2017, Compartimentul Control Relaţii de Muncă au efectuat un număr de 50 controale la angajatori de pe raza Municipiului şi Judeţului Giurgiu, dispunând un număr de 129 măsuri pentru remedierea unor neconformităţi faţă de normele legale şi aplicând un număr de 13 sancţiuni contravenţionale                          (8 avertismente şi 5 amenzi contravenţionale), în valoare totală de  19.500 lei.

Principalele deficienţe constatate cu ocazia controalelor efectuate în această lună, au fost:

–        neîncheierea contractelor de muncă, pentru persoanele identificate la lucru fără forme legale,

–        netransmiterea în REVISAL a datelor referitoare la salariaţii nou angajaţi,

–        neacordarea concediilor legale de odihnă,

–        neacordarea drepturilor salariale,

–        nerespectarea prevederilor legale referitoare la durata timpului de muncă, munca suplimentară şi cele referitoare la repausul săptămânal, munca pe timp de noapte, etc.

Compartimentul relatii cu publicul a inregistrat un numar de 31 de sesizari in luna aprilie a acestui an, majoritatea avand ca obiect al sesizarii, neplata drepturilor salariale.

Daniela RUSE

INSPECTOR ŞEF”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER