Începând de la ora 10:00 a zilei de miercuri a intrat în vigoare un Cod galben de ploi abundente care vizează nordul Moldovei, sud-estul Transilvaniei şi local Muntenia, Dobrogea şi zona de munte. Temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat grindină. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 20 – 25 litri/mp şi izolat 35 – 45 litri/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar în Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, peste 80 – 90 km/h.
Meteorologii avertizează că astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni.
Judeţele atenţionate cu Cod galben, unele total iar altele doar parţial, sunt: Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Teleorman şi Municipiul Bucureşti.
În același timp, a fost emisă și a infromare meteo, valabilă până duminică, la ora 22, fiind prognozate averse torențiale (25-50 l/mp), descărcări electrice, vânt, vijelii și grindină, în județul Giurgiu.