Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetățean din Irak, în vârstă 16 ani, care a încercat să intre illegal în România, cu scopul de a ajunge illegal în Germania.
În noaptea de 23.06.2021, în jurul orei 03.30, polițiștii de frontieră giurgiuveni aflați în zona de supraveghere a perimetrului punctului de trecere, au observat pe sensul de intrare în țară, un bărbat care se deplasa pe jos și care nu iși justifica prezența în zonă.
Tânărul a fost condus la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, unde, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta este din Irak, nu deține documente de identitate asuprasa și, conform declarației, intenționa să ajungă pe teritoriul Germaniei.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celui în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, acesta a fost preluat de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu
Inspector principal de poliție
Roxana Popazu