Șoferii care au avut drum în zona străzii Gării au avut parte de o mare supriză, miercuri dimineață: un adevărat furnicar de utilaje și oameni a asediat strada, lucrând de zor!
Este, evident, o glumă, pentru că, deși, într-adevăr, strada Gării a fost, din nou (pentru a câta oară, mai știe cineva?) închisă – probabil tot pentru reparații – la fața locului ”tronează”, în mijlocul drumului, o roabă, păzită de pe margine de trei muncitori care stau la umbră.
În acest timp, traficul din oraș este grav perturbat, șoferii nu mai știu pe ce străzi să ocolească pentru a ajunge la destinație, iar Primăria… stă și se uită!