Lucrurile încep să se ”miște” și în ceea ce privește infrastructura de pe raza județului Giurgiu.
Cea mai recentă veste legată de un astfel de proiect vine de la deputatul PNl Alexandru Andrei, care detaliază, pe pagina sa oficială:
”Noi vești bune pentru giurgiuveni: avansează proiectul drumului de mare viteză București-Alexandria, unul din cele mai importante proiecte de infrastructură în zona de sud a țării.
În urmă cu câteva zile, au fost depuse șase oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate, studiu ce va stabili dacă se va construi o autostradă sau un drum expres.
Indiferent de soluție, însă, construcția noului drum va elimina aglomerația, dat fiind faptul că actualul DN 6 traversează numeroase localități și, din păcate, multe din accidentele înregistrate pe acest drum extem de circulat au drept cauză valorile de trafic depășite.
Pentru județul Giurgiu, DN 6 este una din cele mai importante – și aglomerate – artere de circulație, traversând localitățile Naipu, Copaciu, Ghimpați, Stâlpu, Gorneni și Mihăilești, iar transformarea acestui traseu în drum de mare viteză (sau autostradă) ar rezolva multe din problemele cauzate acum de traficul extrem de intens.
Reprezentanții Ministerului Transporturilor anunță că licitația pentru acest proiect se bazează pe un caiet de sarcini modern, care presupune realizarea unui proiect preliminar extrem de detaliat, ce va pune bazele unei execuții a lucrărilor rapidă și fără blocaje.