25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CLEJANI – ”SATUL FĂRĂ CÂINI” ÎN CARE, ÎN LIPSA POLIȚIEI, NU MAI EXISTĂ LEGE

Despre comuna Clejani ”s-a dus vestea” în toată țara… Și nu de bine, pentru că, în afara celebrului taraf de acolo, Clejaniul este recunoscut  la nivel național ca una din cele mai mari zone de risc din țară, cu o infracționalitate scăpată de sub control.

Scandaluri, bătăi, accidente – toate sunt la ordinea zilei la Clejani. În mod normal, într-o astfel de situație, Poliția și-ar întări efectivele, astfel încît infracționalitatea să fie măcar ținută sub control – dacă nu redusă…

Dar la Clejani se întâmplă exact invers: nu există șef de post, cu secția de Poliție se joacă un fel de ”alba-neagra”, iar mai-marii Poliției au cu totul alte preocupări…

Așa că nu e de mirare că evenimentele se țin lanț acolo.

Cel mai recent astfel de eveniment a fost înregistrat sâmbătă după-amiază. De această dată, este vorba despre un accident rutier, despre care au aflat detalii colegii de la giurgiupesurse.ro:

”Astăzi, 4 septembrie 2021, în jurul orei 16; 30, pe raza localităţii Podu Doamnei, comuna Clejani, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.

Surse aflate la faţa locului ne-au spus că şoferul unui autoturism Seat a încercat să depăşească un autoturism Opel aflat în staţionare, moment în care a intrat în coliziune cu un BMW ce venea din sensul opus, acroşând şi maşina Opel.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ambulanţă care a transportat pe unul dintre şoferii implicaţi la un spital din Bucureşti.

Surse din cadrul anchetei ne-au dezvăluit că unul dintre conducătorii auto ar fi avut o alcoolemie destul de mare.

Este vorba despre un nou accident rutier ce a are loc în ultima perioadă într-o localitate fără şef de post, fără poliţie, lăsată la voia persoanelor ce sunt certate cu legea şi în care cetăţenilor le este frică să mai iasă pe stradă.”

foto:giurgiupesurse.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER