Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control specific efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 21.400 kilograme deșeuri din cauciuc, pentru care șoferul nu au putut prezenta documente complete de transfer, conform prevederile legale în vigoare.
În data de 12.09.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean bulgar, în vârstă de 46 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din cauciuc.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus-menționat, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că deșeurile, în cantitate totală de 21.400 kilograme, au fost încărcate din Bulgaria, având ca destinație aceeași societate comercială din Cehia, iar documentele de transfer prezentate de către șofer erau incomplete.
În acest context, autoritățile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, iar deșeurile au fost returnate societății expeditoare.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu
Inspector principal de poliție Roxana Popazu