25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ACCIDENT CU TREI MAȘINI, PE DN5. UN BĂRBAT A MURIT

Evenimentul s-a produs în jurul orei 14.30, în zona pădurii Plopșoru, fiind implicate trei vehicule și patru persoane, din care una era încarcerată.

Potrivit ISU Giurgiu, în accident au fost implicate un autotren, ce transporta un  buldoexcavator și două autoturisme, în care se aflau trei persoane. Conducătorul unuia dintre autoturisme, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit decedat.

O femeie, în vârstă de 67 de ani, din cealaltă mașină, a fost preluată de ambulanța SAJ și transportată la spital.

Pompierii asigură măsurile PSI la locul accidentului. Traficul este blocat, pe sensul de mers către Giurgiu.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu și Punctului de Lucru Călugăreni, cu o descarcerare, două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

 

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER