25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

GIURGIUVENI DIN GRUPURI VULNERABILE, BENEFICIARII CELUI MAI RECENT PROIECT LANSAT DE DGASPC

Persoanele care aparțin grupurilor vulnerabile din șase localități rurale ale județului Giurgiu (Vânătorii Mici, Florești- Stoenești, Stănești, Izvoarele, Găiseni, Letca Nouă) vor fi beneficiari ai unui proiect finanțat prin fonduri europene.

Direcția Generală de Asistență Socială si Protecția Copilului Giurgiu, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Giurgiu, este promotor al proiectului “Servicii integrate pentru grupurile vulnerabile- o punte pentru dezvoltarea comunităților locale”,proiect derulat în parteneriat cu Fundația Estuar și Asociația Four Change; în același proiect, beneficiari vor fi și persoane care aparțin grupurilor vulnerabile din două localități rurale din județul Prahova, proiectul adresându-se unui număr de 1265 de persoane din grupurile vulnerabile din cele două județe.

Printre activitățile cuprinse în proiect se numără: înființarea în fiecare școală inclusă în proiect a unui club de educație non-formală, includerea în programe de dezvoltare personală și dezvoltarea creativității pentru 400 de copii din ciclul primar și gimnazial, includerea în programe de educație parentală (Școala părinților)- informare și consiliere pentru 250 de părinți și tutori ai copiilor din ciclul primar și gimnazial,informare și consiliere pentru 400 de persoane, pentru a răspunde lipsei abilităților și competențelor de bază necesare în vederea identificării unui loc de muncă în acord cu nevoile și capacitățile proprii. De asemenea, cele 400 de persoane participante la activitățile de informare și consiliere vor urma cursuri de formare profesională de lungă durată (calificare) pentru ocupațiile: asistent personalprofesionist, agent de securitate și dulgher – tâmplar- parchetar. De asemenea, alte activități cuprinse în proiect sunt: medierea muncii (punerea în legătură directă a angajatorilor cu beneficiarii incluși în proiect), dezvoltarea serviciilor sociale în comunitate pentru persoane adulte cu dizabilități (angajarea în cadrul serviciilor nou create a persoanelor din grupul țintă al proiectului, care anterior au participat la cursurile de calificare pentru ocupația de asistent personal profesionist), asistență, suport și acompaniere în vederea reglementării situației locative pentru grupurile vulnerabile, formare profesională și sesiuni de coaching pentru 75 de profesioniști și voluntari care lucrează cu grupurile vulnerabile sau interacționează cu acestea, precum și derularea unei campanii privind combaterea și prevenirea discriminării (24 de evenimente).

 

 

Conferința de lansare a proiectului a avut loc luni, 27.09.2021, la sediulConsiliuluiJudețean Giurgiu, pe lângă membrii echipei de proiect din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, Fundației Estuar și Asociației Four Change fiindprezenți președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, directorul general al DGASPC Giurgiu, Daniela Ruse, conducerea  Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Giurgiu, reprezentanți ai mass-mediei.

După perioada de implementare de doi ani si jumătate, Consiliul Județean Giurgiu va asigura sustenabilitatea proiectului pentru o perioadă de 5 ani. În cadrul conferinței, Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, a afirmat că este nevoie de dezvoltarea de servicii sociale moderne în comunități, exprimându-și deschiderea pentru realizarea de categorii de proiecte adresate copiilor, persoanelor cu dizabilități și persoanelor vârstnice, proiecte cu aplicabilitate pe un număr mare de persoane vulnerabile din comunități.

Proiectul, care beneficiază de un grant în valoare de 2.088.669 Euro, prin Granturi SEE și Norvegiene 2014-2021 în cadrul programului Dezvoltare locală, își propune dezvoltarea unui pachet complex deservicii sociale de calitate, adaptat nevoilor reale ale beneficiarilor, care include măsuri de dezvoltare locală în domenii precum educație, ocupare, asistență socială, locuire și antidiscriminare”, a declarat Constanța Paraschivescu, coordonator de proiect.

 

D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER