În cursul acestei nopți, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unei autoutilitare, un cetățean bulgar în vârstă de 43 de ani, care se afla însoțit de un alt bărbat. Pasagerul s-a legitimat cu o carte de identitate emisă de către autoritățile bulgare.
În urma controlului efectuat asupra documentului prezentat, colegii noștri au constatat faptul că pasagerul din autovehicul nu este unul și același cu persoana din fotografia cărții de identitate prezentate.
În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că persoana sus-menționată este de fapt cetățean turc. Acesta a declarat că intenționa să ajungă în Germania.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei șoferului bulgar dar și a cetățeanului din Turcia, iar conform protocolului româno-bulgar, aceştia au fost preluați de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu
Inspector principal de poliție Roxana Popazu