Peste trei tone de tutun neprelucrat și 550 de pachete cu țigarete au fost confiscate, în două zile, de polițiștii de frontieră de la Giurgiu:
”Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, într-un tir încărcat cu piese auto, 3.350 de kilograme de tutun neprelucrat, pentru care nu existau documente legale. Marfa, care era ascunsă în mai multe cutii din carton, a fost ridicată de către autorități în vederea continuării cercetărilor.
În data de 21.10.2021, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean leton, în vârstă de 51 de ani, conducând un ansamblu rutier.
Conform documentelor de însoțire a mărfii, acesta transporta piese auto din Bulgaria pentru o societate din Ungaria, precum și 9 paleți cu semințe de susan, destinați Letoniei.
Cu ocazia controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit că în compartimentul pentru marfă, în interiorul paleților, se aflau de fapt 25 de cutii din carton, în care era ascunsăo cantitate considerabilă de tutun neprelucrat.
S-a procedat la inventarierea acestora, rezultând cantitatea de 3.350 kilograme detutun neprelucrat, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență.
Întreaga cantitate de tutun, estimată la o valoare de 201.000 lei, a fost indisponibilizatăde către polițiștii de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, față de cetățeanul leton se derulează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 452, alin.1, lit. a din Legea 227/2015, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale.”
”Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat un cetățean bulgar, în vârstă de 23 de ani, care transporta, într-un autoturism,ascunse în husele scaunelor precum și în portbagaj, cantitatea de 550 de pachete cu ţigarete.
În ziua de 22.10.2021, în jurul orei 08.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 23 de ani, aflat la volanul unui autoturism.
În urma analizei de risc, mijlocul de transport a fost selectat pentru efectuarea unui control amănunțit, ocazie cu care, poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de 11.000 de țigarete, nedeclarate și ascunse în husele scaunelor precum și în portbagaj. Șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență pentru aceste bunuri
Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de 12.000 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări față de cetățeanul bulgar, pentru săvârșirea infracţiunii de “deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege”, faptă prevăzută de articolul 452 alin. 1 litera h din Legea 227/2015.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu
Inspector principal de poliție Popazu Roxana”