25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ANM: NOIEMBRIE NE ADUCE VREME FRUMOASĂ ȘI TEMPERATURI MAI MARI DECÂT CELE SPECIFICE PERIOADEI

Luna noiembrie aduce vreme frumoasă, anunță meteorologii. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei în prima și în ultimele două săptămâni ale lunii, potrivit prognozei ANM.

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, potrivit prognozei emise de meteorologi:

Săptămâna 01.11.2021 – 08.11.2021

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele estice și sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 08.11.2021 – 15.11.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în nord-est. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Săptămâna 15.11.2021 – 22.11.2021

Temperaturile medii se vor situa ușor peste cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 22.11.2021 – 29.11.2021

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales la munte. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință în general deficitară, mai ales în zonele montane.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER