Evenimentul a fost înregistrat joi dimineață, în jurul orei 9 și, ca de obicei, cei care dau detalii sunt reprezentanții ISU:
”În accidentul petrecut la km 41 al A1, pe sensul spre Putești, au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea fiind găsit răsturnat, în afara părții carosabile.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Gărzii de Intervenție Potlogi (județul Dâmbovița) cu două autospeciale de stingere, dotate cu modul de descarcerare, trei echipaje SMURD și două ambulanțe SAJ.
Cinci persoane, din același autoturism au avut nevoie de îngrijiri medicale. Răniții, trei femei în vârstă de 21, 23 și 46 de ani și doi bărbați în vârstă de 24 și 27 de ani au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital.
Pompierii, pe lângă coordonarea intervenției, au deconectat bornele autoturismului răsturnat în pădure,
au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului și au acționat pentru sablarea carosabilului.”