25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ANPC DEZLEAGĂ ”ENIGMA” ÎNCHIDERII PIEȚEI ȘI A SECTOARELOR DE CARNE DIN CELE DOUĂ MARKETURI: AMENZI DE 160.000 DE LEI ȘI NEREGULUI GRAVE

Echipe de control ale Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Giurgiu, coordonate de Mihai Culeafă, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), şi Paul Anghel, director general ANPC, au efectuat, marţi, acţiuni de verificare a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu carne şi produse din carne în Hala Centrală a municipiului Giurgiu şi a supermarket-urilor Mega Image şi Profi.

Cei șase operatori economici care activează în Hala Centrală sunt: Eusebio SRL, Piu-Piu Prod SRL, Cool Chicken SRL, Gia Construct SRL, Măcelăria B.N SRL şi Prodavis Carn SRL.

„În urma controalelor, celor 8 operatori economici verificaţi le-au fost aplicate 14 amenzi contravenţionale în valoare totală de 160.000 lei.

De asemenea, au fost dispuse ca măsuri complementare: oprire definitivă de la comercializare pentru produse alimentare, improprii consumului uman în valoare de peste 15.000 lei; au fost emise 7 decizii de închidere a unităţilor pe durată de cel mult 6 luni, pentru operatorii economici care au activitate în Hala Centrală; o decizie de închidere a unităţii pe durată de cel mult 6 luni, pentru Mega Image (zona de servire asistată şi patiserie); o decizie de oprire temporară a prestării serviciului – pentru Profi (zona de servire asistată)”, se arată în comunicatul ANPC dat publicității miercuri.

Cele mai importante abateri constatate de comisarii ANPC au fost: comercializarea produselor cu caracteristici calitative neconforme (cu miros de produs alterat, cu arsuri de congelare), nerespectarea temperaturilor de păstrare/expunere a produselor alimentare indicate de producători, informarea incompletă a consumatorilor privind originea cărnii proaspete şi a preparatelor din carne (lipsa etichetelor cu elemente de identificare şi caracterizare etc.), folosirea unor grafice de monitorizare a temperaturii necompletate la zi sau completate în lipsa instrumentului de măsurare şi comercializarea produselor în spaţii frigorifice de expunere/păstrare improprii (vitrine frigorifice neigienizate, cu rugină, scurgeri de lichid, cu grătarele ventilatoarelor cu praf şi rugină, cu pavimente şi plinte deteriorate în camerele frigorifice, cu cârlige şi bare de susţinere a carcaselor de porc ruginite, cu exfoliere de vopsea.

În sectorul patiserie al magazinului Mega Image, comisarii au descoperit folosirea spaţiului de producţie neigienizat, cu resturi de produse pe blaturi, folosirea cuptorului de coacere neigienizat (geam cu grăsime solidificată), existenţa prafului pe ventilatorul de aerisire, în spaţiul din spatele cuptorului de coacere existau insecte moarte, praf, gunoi, pânze de păianjen şi utilizarea unor tăvi neigienizate.

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER