Anunțul a fost făcut de primarul Adrian Anghelescu, care explică decizia revenirii la școala online pentru elevii in municipiu prin lipsa banilor necesari plății gazului pentru încălzirea orașului, și, implicit, a unităților de învățământ din oraș:
”Toate fondurile ce se vor strânge de la impozite și taxe se vor direcționa către achizițiile de gaz. Nu știa nimeni, nici macăr eu sau fosta administrație publică locală că prețul gazului se va majora de 6 ori, ajungând a se cheltui 1.800.000 lei vechi /zi, adică 5 milioane de euro/ sezon.
Este catastrofal pentru primăriile care nu au agenți importanți și care nu au de colectat sume mari din TVA. Nu se poate trece peste această iarnă fără ajutor guvernamental” – spune edilul Adrian Anghelescu.
„Vom da parte din rațiile de căldură școlilor și grădinițelor. Trebuie să ne întindem cât ne este plapuma și cerem ajutor, eventual, așa cum am solicitat, să se facă o redirecționare a banilor de la primăriile care nu au cheltuit banii, către cele care au nevoie stringentă de aceștia, mai ales în acestă perioadă de iarnă.
Avem nevoie de minim 5 milioane de lei pentru lunile viitoare.
Nu credeam că după 32 de ani de democrație, să ne mai plângem de asigurarea căldurii în școli și grădinițe și să ajungem să nu ne putem încălzi în case”, mai declara primarul municipiului Giurgiu.
În aceste condiții, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean a confirmat că luni, 3 ianuarie, elevii de gimnaziu și de liceu din municipiul Giurgiu vor începe cursurile în sistem online, din cauza lipsei agentului termic.
Lipsa fondurilor necesare pății gazului pune sub semnul întrebării și încălzirea locuințelor din municipiu care sunt racordate la sistemul de încălzire centralizat al orașului, astfel că este foarte posibil ca, de luni, mii de apartamente din Giurgiu să rămână fără căldură în calorifere.