Primăria Giurgiu anunță că în ședința extraordinară din data de 17 ianuarie 2022 a fost aprobat proiectul de hotărâre care modifică hotărârea aprobată de consilierii locali în data de 6 ianuarie 2022, privind prețul local de facturare a energiei termice.
Conform OUG nr.130, aprobată de Guvern în data de 17 ianuarie 2021 privind instituirea unor măsuri fiscal-bugetare, a fost modificată și completată Legea 227/2015, reducându-se cota de impozitare de la 19% la 5%.
De TVA în valoare de 5% beneficiază următoarele categorii de consumatori:
– Populație;
– Spitale publice și private, definite conform Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, unități de învățământ publice și private, definite conform Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
– Organizații neguvernamentale reglementate potrivit legii, precum și unitățile de cult, astfel cum sunt reglementate de Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al culterlor, republicată;
– Furnizorii de servicii sociale, publici și privați, acreditați, care presetază servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin HG nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, având în vedere reducerea cotei TVA de la 19% la 5% , subvenția acordată de Primărie populației este în prezent de 78% , prețul de facturare către populație reducându-se, comparativ cu cel din luna decembrie.
Dacă în luna decembrie, prețul de facturare către populație era de 269,5 lei/gigacalorie, Primăria Giurgiu suportând o subvenție în valoare de 729,08 lei/gigacalorie, în prezent prețul de facturare către populație este de 237,79 lei/gigacalorie, Primăria Giurgiu achitând o valoare de 760,79 lei/gigacalorie, aceasta din urmă reprezentând cuantumul subvenției.
Așadar, prețul de facturare a gigacaloriei pentru populație a scăzut cu 31,71 lei, iar pe de altă parte, prețul subvenției suportat de primărie a crescut cu 31,71 lei/gigacalorie.
Este de menționat faptul că, instituțiile publice și unitățile de învățământ nu beneficiază de subvenție, prețul de facturare fiind de 951,03 lei/gigacalorie, fără TVA.