Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit într-o autoutilitară, două colete care conţineau 834 de comprimate aflate pe lista substanţelor dopante cu grad mare de risc,pe care un cetățean român a încercat să le introducă în țară, fără a deține autorizațiile necesare.
În cursul acestei dimineți, în jurul orei 05.00, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unei autoutilitare, conduse de către un cetățean român, în vârstă de 58 de ani. Șoferul transporta, în regim de curierat, mai multe colete pe ruta Bulgaria – România.
La controlul efectuat asupra autoutilitarei, au fost descoperite două cutii ce conțineau 834 decomprimate care se regăsesc pe lista substanţelor dopante cu grad mare de risc conform Legii 104/2008, privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc.
În cadrul cercetărilor, șoferul mijlocului de transport a declarat că nu avea cunoștință despre mărfurile transportate.
Produsele farmaceutice sus-menționate, estimate la o valoare de 80.000 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări față de persoana în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul sau exportul de substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc sau produse ce conțin substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu
Inspector principal de poliție
Roxana Popazu