Ritmul vaccinării anti-covid nu dă semne să-și revină nici în județul Giurgiu, astfel că, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor oficiale, doar 94 de persoane au primit injecția, iar din aceștia, prima doză (sau cea unică) a fost administrată în 16 cazuri.
Cele mai puțin solicitate sunt, în continuare, cabinetele medicilor de familie; deși în județ sunt 35 de astfel de cabinete în care se face vaccinare, în ultimele 24 de ore, au trecut pragul medicului de familie (pentru vaccinare) doar 3 persoane.
Iată care sunt datele oficiale:
”La nivelul județului Giurgiu, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 94 de persoane, după cum urmează:
- Colegiul Tehnic Viceamiral Ion Bălănescu Giurgiu – 12 persoane;
- Ateneul Nicolae Bălănescu Giurgiu – 19 persoane;
- Spitalul Orășenesc Bolintin Vale – 26 de persoane;
- Centrul de vaccinare Hotarele – 6 persoane;
- Centrul de vaccinare Joița – 23 de persoane;
- Centrul de vaccinare Călugăreni – 5 persoane;
- Cabinete medici de familie – 3 persoane.
Dintre cele 94 de persoane menţionate, 79 au fost imunizate cu serul Pfizer (4 cu doza I, 20 cu doza a II-a, 49 cu doza a III-a şi 6 pediatric), 4 cu serul Moderna (1 cu doza I, 1 cu doza a II-a şi 2 cu doza a III-a) şi 11 cu serul Johnson&Johnson.
La nivelul județului Giurgiu, numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19, până la ora actuală, este 171.958, dintre care 61.005 au efectuat două doze, 15.257 au efectuat şi doza a treia, 23.016 au fost imunizate cu doza unică de Johnson&Johnson, iar 24 cu serul Pfizer pediatric.”