23 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

BUNURI CONTRAFĂCUTE ÎN VALOARE DE CIRCA 150.000 DE LEI, CONFISCATE DE POLIȚIA DE FRONTIERĂ LA GIURGIU

Polițiștii de frontieră giurgiuveni efectuează cercetări față de doi cetățeni turci și un cetățean român, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Cei trei bărbați achiziționaseră din Turcia peste 500 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, constând în parfumuri, articole de marochinărie, precum și pantofi tip sport, cu intenția de a le comercializa pe teritoriul țării noastre.

 Atât ieri, cât și azi, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controale amănunțite asupra unor mijloace de transport.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit în două autoturisme, dar și într-un autocar, printre bagaje, saci din plastic de culoare neagră, care conțineau 115 perechi de încălțăminte tip sport, 432 de parfumuri precum și 15 articole de marochinărie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele respective aparțineau unor pasageri ai mijloacelor de transport, doi cetățeni turci, în vârstă de 50 și 67 de ani și un cetățean român, în vârstă de 41 de ani.

Aceștia au declarat autorităților faptul că au achiziționat bunurile în cauză din Turcia și intenționau să le comercializeze pe teritoriul României.

Bunurile sus-menționate, în valoare de aproximativ 150.000lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, polițiștii de frontieră efectuează cercetări față de persoanele în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Inspector principal de poliție

Roxana Popazu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER