18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CORONAVIRUS, 26 FEBRUARIE – SITUAȚIA LA ZI ÎN JUDEȚ

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 26.02.2022:

  • cazuri confirmate pozitiv de la începutul pandemiei – 27.109 (dintre care 95 în ultimele 24 de ore);
  • cazuri vindecate și externate de la începutul pandemiei – 21.416;
  • în carantină la domiciliu în prezent – 278 de persoane;
  • în carantină instituționalizată în prezent – 0 persoane;
  • în izolare instituționalizată (spitalizate) în prezent – 67 de persoane;
  • în izolare la domiciliu în prezent – 1.580 depersoane.

Până în prezent, au fost testate 57.758 de persoane, dintre care 248 în ultimele 24 de ore. Dintre testele efectuate în ultimele 24 de ore, 106 au fost teste RT-PCR, iar 142 teste antigen/rapide.

Numărul menţionat al testelor reprezintă recoltările efectuate exclusiv în centrele de pe raza judeţului Giurgiu. Direcția de Sănătate Publică Giurgiu nu are în evidență recoltările efectuate pe raza altor județe. Totodată, numărul precizat al persoanelor confirmate pozitiv, în ultimele 24 de ore, poate include și rezultatele pozitive ale testelor efectuate în zilele anterioare.

În cursul zilei de ieri, 25 februarie a.c., 111 polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu au desfășurat 49 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Activitățile Jandarmeriei Giurgiu au continuat în data de 25.02.2022, fiind angrenat în acest sens un număr de 21 de jandarmi, atât independent, cât și în cooperare cu Poliția. Elementele de dispozitiv au desfășurat misiuni specifice pe linie de ordine publică, precum și pentru punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dispuse prin H.G. Nr. 171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 38 de apeluri “112” în domeniul gestionării COVID-19.

Un echipaj mobil din cadrul I.S.U.J. Giurgiu a desfășurat acțiuni de prevenire și informare a cetățenilor, în locurile aglomerate din oraşele Mihăilești și Bolintin Vale, şi din localităţile: Joița, Săbăreni, Bolintin Deal, Ogrezeni, Florești-Stoenești, Grădinari, Iepurești, Letca Nouă, Bulbucata, Buturugeni, Vânători Mici, Crevedia Mare, Găiseni, Cosoba, Ghimpați, Roata de Jos, Clejani, Bucsani. Mesajele au fost transmise prin intermediul sistemului audio al autospecialei, care a tranzitat zonele cele mai aglomerate din oraşe şi din localităţi, astfel încât informațiile preventive să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, iar interacțiunea cu acestea să fie limitată.

Autoritățile din Giurgiu mulțumesc tuturor celor care au înțeles că numai împreună putem reuși să depășim această perioadă critică din punct de vedere sanitar.

Precizăm că algoritmul de testare stabilit de INSP poate fi consultat accesând următorul link: https://www.cnscbt.ro/index.php/1574-algoritm-testare-internare-externare-23-03-2020/file.

Vă mai aducem la cunoștință că Platforma Națională de Pregătire în Situații de Urgență “Fii pregătit” (https://fiipregatit.ro/), principala sursă de informații despre măsurile de siguranță și reacție în caz de dezastru, a fost updatată pentru a veni în sprijinul cetățenilor români inclusiv, în contextul existenței confirmării noului Coronavirus, pe teritoriul țării. Astfel, accesând https://fiipregatit.ro/, puteți găsi 12 ghiduri, pentru diferite situații (Cumpărături, Transport în comun, Recomandări generale, Interacțiune cu Poliția etc.)  în contextul situației create de pandemia cu noul Coronavirus.

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu face apel către locuitorii județului să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și măsurile stabilite pe timpul stării de alertă.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Apelați 112 doar în caz de urgență!

* Datele înscrise în prezentul buletin sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.

 

Centrul Judeţean de Conducere și Coordonare a Intervenției Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER