26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

UN MIGRANT ASCUNS ÎNTR-UN CAMION, DESCOPERIT DE POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ APROAPE ÎNGHEȚAT (VIDEO)

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat, ascuns în semiremorca unui autocamion, un cetățean sirian. Bărbatul se afla in stare de hipotermie, fapt pentru care polițiștii de frontieră i-au acordat primul ajutor şi au solicitat prin Serviciul Național de Urgență 112, un echipaj medical. La fața locului s-a deplasat o echipă de medici din cadrul SMURD, care a acordat îngrijiri medicale de specialitate bărbatului, starea acestuia fiind stabilizată.

În seara de 01.03.2022, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare in ţară, un cetățean turc, în vârstă de 59 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese auto, încărcate din Turcia pentru România.

În urma controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii au constatat faptul prelata semiremorcii este tăiată, motiv pentru care au dispus efectuarea unui control amănunțit asupra autocamionului.

Astfel, în semiremorcă, printre marfa transportată, a fost depistat ascuns un bărbat, cetățean străin.

Persoana în cauză a acuzat simptome de hipotermie, fapt pentru care, colegii noștri i-au acordat de îndată primul ajutor și au solicitat prin S.N.U.A.U. 112,  sprijin medical.

Astfel, la fața locului a sosit un echipaj SMURD,  care l-a transportat pe bărbat la sediul Spitalului Județean Giurgiu, pentru acordarea unui ajutor de specialitate, starea acestuia fiind stabilizată, fiind în afara oricărui pericol.

În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 34 de ani este din Siria și s-a urcat în mijlocul de transport în timp ce se afla pe teritoriul Bulgariei, fără a avea acordul șoferului. Cetățeanul sirian intenționa să ajungă în Germania.

Conform protocolului româno-bulgar, persoana depistată, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

 

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Inspector principal de poliție

Roxana Popazu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER