Într-o postare pe pagina sa oficială, deputatul PNL Alexandru Andrei anunță:
”Programul ”Anghel Saligny” a intrat într-o nouă etapă. Autoritățile locale pot depune cereri de finanțare pentru înființarea rețelelor de gaze, PNL respectând, astfel, o altă promisiune: cea de a aduce gazele în casele cât mai multor români.
Ministerul Dezvoltării anunță miercuri că, începând de săptămâna viitoare, după publicarea în Monitorul Oficial a Normelor metodologice, autoritățile locale vor putea depune cereri de finanțare, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, pentru proiecte care vizează înființarea de noi sisteme de distribuție a gazelor naturale, extinderea sistemului existent de distribuție a gazelor naturale, precum și modernizarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale prin transformarea în sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale.
Ministrul Cseke Attila a precizat: ”70% dintre localitățile din România nu au acces la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, avem nevoie de un progres real și rapid în acest domeniu, de aceea Guvernul a creat acest mecanism de finanțare.
A fost semnat Ordinul comun cu Ministerul Energiei, astfel că, de săptămâna viitoare, autoritățile locale pot cere finanțare pentru proiectele prin care vom realiza 2.500 km de conducte de gaze și vom branșa 150.000 familii la rețeaua de distribuție a gazelor naturale”.
Detalii https://bit.ly/3hwvMTx
#promisiuniindeplinite”