Doi cetăţeni afgani şi un cetăţean algerian au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră giurgiuveni în timp ce încercau să intre ilegal în România, prin PTF Giurgiu, ascunşi printre role textile şi ambalaje din plastic în două TIR-uri din Turcia care transportau produsele pentru Polonia, respectiv România.
La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 36 de ani, şi un cetăţean român, în vârstă de 33 de ani, conducând fiecare câte un ansamblu rutier.
Astfel, printre mărfurile transportate, într-un autocamion au fost depistaţi ascunşi, doi cetăţeni afgani, cu vârste de 16, respectiv 22 de ani, iar în cel de-al doilea mijloc de transport a fost depistat ascuns un cetăţean algerian în vârstă de 18 ani”, se arată într-un comunicat de presă emis, joi, de ITPF Giurgiu.
Cei trei cetăţeni străini au declarat poliţiştilor de frontieră faptul că intenţionau să ajungă în Germania şi au călătorit ascunşi, fără ca şoferii să aibă cunoştinţă despre aceste aspecte.
Conform protocolului româno-bulgar la frontieră, cei trei cetăţeni străini au fost preluaţi de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.