La data de 14 martie a.c., ora 22.30, Poliția oraș Bolintin Vale a fost sesizată prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea imobilului său, din sat Crivina, oraș Bolintin Vale, agresându fizic o rudă a acesteia, după care au fugit.
În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, iar din primele cercetări s-a stabilit faptul că persoane necunoscute ar fi patruns in locuința apelantei, prin fortarea usii de acces, de unde ar fi sustras trei televizoare.
Fiind surprinși în flagrant delict de către o rudă a apelantei, aceștia au agresat-o fizic, abandonând o parte din bunurile sustrase.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, au fost identificate persoanele în cauză, ca fiind trei bărbați cu vârste între 26 și 37 de ani, doi dintre ei din comuna Găujani, județul Giurgiu, iar al treilea din sat Crivina, județul Giurgiu.
Pentru administrarea probatoriului, la data de 15 martie a.c., au fost efectuate trei percheziții domiciliare, la locuințele persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunii, fiind identificare mai multe bunuri a căror proveniență nu a putut fi dovedită.
Cercetarile continuă, sub aspectul comiterii infractiunii de tâlhărie calificată.
La data de 15 martie a.c., cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentați instanței de judecată cu propuneri procedurale.
IPJ GIURGIU