23 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

NICIO SURPRIZĂ LA REZULTATELE BACALAUREATULUI: GIURGIU, DIN NOU, ÎN COADA CLASAMENTULUI NAȚIONAL

Cu doar 55% procent de promovabilitate – înainte de contestații – județul Giurgiu ocupă antepenultimul loc pe țară în ceea ce privește rezultatele examenului de Bacalaureat, înaintea ”vecinilor” din Călărași și Ilfov.

Niciun candidat din Giurgiu nu a obținut media 10, cele mai multe medii – 181 – situându-se în intervalul 6,00 – 6,99. 149 de elevi au obținut medii între 7 și 7,99, 164 – între 8 și 8,99 și 68 – între 9 și 9,99.

La nivel național,  rata de promovabilitate este de 73,3% (promoţie curentă şi promoţii anterioare).

Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, elevii nemulțumiți de notare pot depune contestații luni, între orele 12 și 18; acestea pot fi depuse personal la unitatea unde a fost susținut examenul sau pot fi transmise prin email, la adresa special pusă la dispoziție în acest scop, în același interval de timp.

Contestațiile vor fi analizate în perioada 28-30 iunie, urmând ca rezultatele finale ale acestei sesiuni de Bacalureat să fie afișate vineri, 1 iulie.

 

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER