Canicula va cuprinde întreaga ţară pe parcursul următoarelor două săptămâni, cu valori termice maxime ce vor ajunge uşor la 38 de grade Celsius, în timp ce ploile vor fi foarte rare şi se vor semnala doar pe arii restrânse, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 18 – 31 iulie.
În Muntenia, intervalul va debuta cu valori termice apropiate de mediile multianuale specifice lunii iulie, respectiv maxime în general de 29 – 32 de grade şi minime de 13 – 15 grade.
Începând din 20 iulie, încălzirea va fi semnificativă, astfel că şi această regiune va fi cuprinsă de un val de căldură, care cu o probabilitate destul de ridicată se va menţine până la sfârşitul lunii. Media temperaturilor maxime în această perioadă va fi de 34 – 37 de grade, iar a celor minime de 18 – 19 grade.
Intervalul de prognoză analizat va fi caracterizat de un deficit pluviometric. Ploi de scurtă durată şi doar pe arii restrânse sunt posibile după data de 25 iulie.
www.realitatea.net