26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

TRĂSNETELE AU FĂCUT PAGUBE ÎN JUDEȚ

Codul portocaliu de furtună anunțat prin mesaj RO-Alert duminică noapte a avut urmări în județ.

Deși, inițial, luni dimineață, pompierii de la ISU anunțau că singurele intervenții în urma furtunii au fost cele de degajare a doi copaci căzuți pe carosabil, în cursul dimineții au apărut ”surprize” neplăcute, create nu de vânt sau furtună, ci de trăsnete.

Astfel, ”clădirea fostului dispensar din localitatea Chiriacu a luat foc, azi-noapte, cel mai probabil după ce a fost lovită de un trăsnet.

Localitatea s-a aflat sub incidența unui cod portocaliu de vijelii puternice, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o cisternă. Aceștia au constatat faptul că ardeau violent acoperișul clădirii, dar și bunurile din interior.

Acțiunea de stingere a incendiului a durat aproximativ patru ore.

Au ars acoperișul, pe o suprafață de circa 170 mp, tavanele în șase spații, ușile din lemn, ferestrele, 10 saltele care erau depozitate în clădire, trei paturi, două mașini de spălat și un frigider. De asemenea, s-au deteriorat pereții din cele șase camere.”

Două ore mai târziu, pompierii anunțau o altă intervenție, la un incendiu provocat – cel mai probabil – tot de trăsnete:

”Patru stejari au ars, în această dimineață, în pădurea Guțu din localitatea Slobozia. Cel mai probabil, copacii au fost loviți de trăsnet noaptea trecută și au ars mocnit până în zori. Pădurarul care a văzut incendiul a sunat imediat la 112.

Ajunși la fața locului cu două autospeciale de stingere, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta în padure, la aproximativ 200 m de drumul de acces. Doi dintre copaci erau căzuți la pământ, iar la ceilalți exista riscul de a se prăbuși. După lichidarea incendiului, aceștia din urmă au fost tăiați cu drujba.

Au ars și aproximativ 2 mp de litieră, în jurul copacilor.

Pompierii au fost sprijiniți de reprezentanți ai Ocolului Silvic Giurgiu.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER