Absolvenții promoției 2022 care nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat mai au o șansă: sesiunea de vară, care începe marți, 16 august.
Calendarul stabilit de Ministeru Educației pentru această sesiune este următorul:
- 16 august 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
- 17 august 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
- 18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă
- 19 august 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
- 22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
- 1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale
Condițiile pe care un elev trebuie să le îndeplinească pentru a promova examenul de Bacalaureat sunt:
- să-și fi echivalat sau recunoscut (după metodologia de Bacalaureat 2022) toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- să obţină media generală 6 (cel puţin) la probele scrise.
Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Acolo unde candidaţii obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00 – explică siteul edupedu.ro.