27 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DEŞI DE-ABIA S-A TERMINAT ŞCOALA, ÎNCEP, DEJA, PREGĂTIRILE PENTRU ANUL ŞCOLAR URMĂTOR

Municipalitatea anunţă că va demara în cel mai scurt timp în toate unitățile de învățământ din municipiu lucrări de igienizare și, acolo unde este cazul, de reparații. În acest an au fost alocați peste 400.000 de lei pentru aceste lucrări de investiții, în unele instituții fiind necesară și achiziționarea de mobilier.

La Școala Gimnazială de Artă ”Victor Karpis” vor fi efectuate reparații la tencuielile exterioare și interioare, vor fi înlocuite jgheaburile deteriorate și de asemenea vor fi realizate reparații la tabla de pe acoperiș. Pentru Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” este necesară achiziționarea a 50 de scaune pentru cancelarie, bibliotecă, cabinet informatică și cabinet învățătoare.

Școala Gimnazială nr. 10 va fi dotată cu 50 de pupitre, 50 de scaune, 1 dulap cu etajere, iar la grădinița cu program prelungit vor fi dotate cu mobilier toate sălile de grupă. Reparații ample vor fi realizate și la Grădinița cu program prelungit ”Scufița Roșie”, unde va fi înlocuită tabla de pe acoperiș, ignifugarea podului, reparații în curtea școlii prin modernizare și înlocuire pavaj.

Toate aceste lucrări de investiții și igienizare vor fi finalizate până la începutul lunii septembrie.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER