Joi seară, după ce a depus jurământul în faţa preşedintelui Iohannis, alături de colegii săi din Guvernul Tudose, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a postat un mesaj pe pagina sa de facebook:
„Am depasit, in sfarsit, o perioada grea si tensionata din care iesim mai puternici.
Dupa o zi maraton, in care am avut parte de audieri la comisiile de specialitate din Parlament, dupa votul din plenul reunit si juramantul de investire de la Cotroceni, Guvernul Mihai Tudose isi poate incepe activitatea.
Sunt constient ca asteptarile oamenilor, in ceea ce ne priveste, sunt foarte mari.
De aceea sunt hotarat sa fac tot ce imi sta in puteri pentru ca Transporturile sa devina un domeniu cu care ne putem mandri.
Avem multe probleme, dar stiu ca alaturi de echipa de profesionisti din minister, vom reusi!”