22 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DOUĂ SPECTACOLE SOLD OUT, SĂPTĂMÂNA VIITOARE, LA TEATRUL ”TUDOR VIANU”

Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu vă prezintă programul spectacolelor din săptămâna 5-11 Decembrie.

 

SOLD OUT – Luni, 5 Decembrie, Alexander T. Lupul și cele trei purcelușe, ora 11:30

Alexander T Lupul și cele trei purcelușe, regizat de Ana-Maria Fasolă

Spectacolul oferă o nouă perspectivă asupra clasicei povești scrisă de James Orchard Halliwell-Phillipps. Textului îi aparține Anei-Maria Fasolă și spune povestea purcelușelor Nif-Nif, Nuf-Nuf și Naf-Naf care își construiesc câte o căsuță pentru a locui la iarnă. Din păcate, Lupul cel rău și fioros distruge căsuțele primelor două purcelușe. Dar oare chiar aceasta să fie adevărata față a poveștii? Poate Lupul are propria sa variantă…

 

Luni, 5 Decembrie, Harap Alb, ora 18:00

Harap Alb în regia lui Ioan Crețescu

Povestea fiului cel mic al Împăratului și aventurile sale iau viață pe scena Teatrului „Tudor Vianu”. Spectacolul urmărește peripețiile lui Harap Alb în drumul său spre curtea lui Verde Împărat. Publicul se poate întâlni cu toate personajele de basm într-un spectacol magic, modern și plin de umor.

 

 

 

SOLD OUT – Marți, 6 Decembrie, Șoriceii adoră cașcavalul, ora 10:30 – INTRARE LIBERĂ

Șoriceii adoră cașcavalul regizat de Anca Pascu

Șoriceii adoră cașcavalul este un spectacol energizant, plin de umor, dar și de emoție, potrivit pentru toate vârstele, ce ne vorbește despre iubire – iubire inocentă, pură, cea care nu ține cont de culoare sau poziție socială.

 

Marți, 6 Decembrie, Tango, monsieur?, ora 18:30

Tango,monsieur? în regia lui Vlad Ianuș

Marco Anselmi, un om de afaceri de succes, iubește să iubească. Mai exact, iubește patru femei, pe cât de diferite, pe atât de unite în scopul lor: de a-l distruge pe bărbatul care le-a cucerit. Tango, monsieur? este o comedie spumoasă despre relații și plină de momente care vă vor aduce zâmbetul pe buze! Patru femei, un singur bărbat și prea multă iubire. Chiar poate dragostea să ducă la pierzanie?

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani!

 

Vineri, 9 Decembrie, Depozitul Zero, ora 18:30

Depozitul Zero regizat de Bogdan Ujeniuc

Spectacolul realizat după textul ,,Cloaca” scris de Maria Goos, aduce în prim plan amprenta timpului asupra relațiilor interumane, mai precis asupra relației de prietenie a personajelor, precum și modul în care evenimentele personale ale fiecărui individ influențează această relație. Până în ce punct suntem prieteni? Este prietenia o variabilă ,,pe viață”? Câte tipuri de prietenie există? Avem certitudinea că știm adevărata poveste a celor din jur?

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani!

 

Duminică, 11 Decembrie, Iubește-mă cinci minute, ora 18:30 – SPECTACOL INVITAT

Iubește-mă cinci minute spectacol coregrafic, coregrafie și conccept de Teodora Tudose

„Iubește-mă cinci minute” vorbește despre impactul absenței figurii paterne și despre afecțiunea de care avem nevoie pentru a umple un gol interior. Spectacolul scoate în evidență relația familială care influențează apoi dinamica socială a unei persoane. Printre temele abordate în construcția spectacolului sunt amintirea, familia, inconștientul și abandonul.

Video de prezentare: https://www.youtube.com/watch?v=cQeaaFnmi1c

 

Vă așteptăm la teatru!

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER