24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DOUĂ PROVOCĂRI MAJORE PENTRU APA SERVICE ÎN 2023…

La început de an, colegii de la Jurnal Giurgiuvean au purtat o discuție cu directorul Apa Service Giurgiu, Alexandru Popescu, pentru a afla principalele obiective și provocări ale societății în acest an și iată ce au aflat:

Într-o recentă discuție purtată cu directorul SC APA SERVICE Giurgiu, la sediul firmei din șoseaua Slobozia, am aflat despre lucrările ce urmează a fi demarate în acest an, încă din această lună. Este vorba despre două proiecte ce urmează să vină în sprijinul cetățenilor…

Primul  este un proiect realizat pe POIM ( n.red – Program Operațional Infrastructură Mare) – ne spunea directorul Apa Service.  Un proiect în valoare de 380 de milioane de euro care vizează întregul județ și asupra căruia o să ne aplecăm cu prioritate. Vom începe să dăm drumul licitațiilor, sper eu, începând de luna aceasta… Să scoatem primele lucrări la licitație. Nu este încă semnat contractul de finanțare cu Ministerul Fondurilor Europene, dar  este în curs de avizare la Apele Românela Mediu… În momentul în care avem și avizul de la Mediu se va semna contractul de finanțare. Ei ne-au dat voie să dăm drumul contractelor, cu clauză suspensivă, pentru a mai câștiga timp, pentru că licitațiile durează în general cam 6 luni, minim și se poate prelungi în cazul în care apare o contestație, chiar pe un an și ceva.,

Un al doilea proiect pentru care am făcut de anul trecut diligențele și pe care deja l-am depus este un proiect pe digitalizare. Tot în cadrul POIM au fost alocate pentru fiecare operator din țară maxim două milioane de euro,proiect  pe care poate să-I acceseze fiecare dintre operatori. La nivel national s-au alocat 25 de milioane de euro. Noi am fost pe locul 13 când l-am depus, adică avem șanse maxime, de 100%, mai ales că ceilalți 12 dinaintea noastră care le-au depus, nu au solicitat două milioane de euro. Unul a solicitat 700.000 de euro, altul 800.000… Deci ne încadrăm în bani, suntem în regulă și de aceea suntem optimiști  în ceea ce privește semnarea contractului.  

Noi am inclus în acest proiect 14.500 de contori inteligenți. Regula finanțării este ”primul venit, primul servit” , pentru că sunt peste 40 de operatori în țară care vor să acceseze, deci ar fi fost nevoie, pentru toți, de vreo 80 de milioane de euro! Noi ne-am grăbit și am avut de câștigat…

Ce înseamnă  contori inteligenți

Contorii sunt similari celor de la Electrica – ne explica directorul Apa Service, Popescu Alexandru.  Ați văzut cum are ENEL-ul contorii. Ei vor fi instalați toți în Municipiul Giurgiu care vor acoperi în jur de 60% din suprafața locuită a acestuia, în primă fază.

Directorul Apa Service ne mai spunea că imediat ce se vor identifica și alte surse de finanțare, tot prin intermediul fondurilor europene, proiectul va continua și se va încerca să se acopere tot orașul.

Contorii ăștia inteligenți vin foarte mult în sprijinul cetățeanului, în primul rând. Asta pentru că în momentul în care ai o avarie, în cămin el te avertizează…Nu te duci să verifici căminul în fiecare zi, să constați că acolo a început să curgă apă. Și uite așa, la sfârșit de lună, când vine cititorul și îți citește, constați că ai consumat 200 mc, în plus, adică  circa 2.500 de lei, din cauza  pierderii, bani pe care trebuie  să îi plătești, căci e apă consumată. Bani aruncați de pomană! Acest contor  inteligent  însă  face citiri din 10 în zece minute și are posibilitatea să ne transmită un mesaj că a sesizat o neregulă. Atunci pot trimite imediat o echipă care să intervină, să alerteze clientul că are o avarie, că a avut un consum mare, de exemplu,  pe timpul nopții. Eu consider asta ca pe un beneficiu major. Plus că mai intervine uneori și eroarea umană de citire, atunci când cititorul intră în cămin unde este mizerie, noroi și nu îl citește cum trebuie… În urma introducerii contorilor inteligenți, toate acestea, vor fiînsă eliminate – a mai precizat directorul APA SERVICE SA Giurgiu, Alexandru Popescu.” (www.jurnalgiurgiuvean.ro)

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER