Pompierii au fost la datorie în perioada 21-24 ianuarie a.c., pentru gestionarea optimă a situaţiilor de urgenţă, produse la nivel local.
În ultimele zile, misiunile acestora au vizat, în principal:
* acordarea asistenţei medicale de către echipajele SMURD în 50 de situaţii
* ridicarea unui proiectil exploziv din localitatea Slobozia
Proiectilul exploziv a fost găsit, sâmbătă după-amiază, pe un teren viran din localitatea Slobozia. Bărbatul care l-a descoperit nu şi-a dat seama de pericol, l-a ridicat şi l-a dus acasă. Din fericire, ceilalţi membri ai familiei au anunţat autorităţile pentru că au bănuit că obiectul respectiv face parte din categoria muniţiei neexplodate.
Pirotehnicienii din cadrul ISU Giurgiu s-au deplasat la faţa locului şi au constatat faptul că este vorba despre un proiectil exploziv, de calibrul 100 mm.
Muniţia a fost ridicată şi transportată în siguranţă, urmând să fie distrusă în poligonul de specialitate.
* stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al unei case din localitatea Pietrele
Evenimentul s-a produs în noaptea de luni spre marţi. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu şi Punctului de Lucru Greaca care au constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul coşului de fum al unei case. Din fericire, fumul degajat a fost observat la timp, iar incendiul a fost stins până să se extindă.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate următoarele măsuri:
– curăţarea periodică a coşurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
– verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală etc.);
– păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;
– îngroşarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
– tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.).
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice ISU Giurgiu