24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

OPERAȚII ÎN PREMIERĂ LA SPITALUL JUDEȚEAN

Premieră absolută pentru Spitalul Județean Giurgiu: au avut loc primele două operații de protezare de genunchi
Echipa Spitalului Judeţean de Urgență Giurgiu a realizat două intervenţii în premieră în cadrul acestei unităţi medicale, care au vizat protezarea de genunchi.
Intervenţiile au fost realizate de o echipă formată din doctorul Alexandru Viașu, medic primar ortopedie traumatologie, șeful secției de Ortopedie a spitalului, și doctorul Andrei Drăgăniță, medic specialist ortopedie traumatologie, în cadrul aceleiași unități medicale.
Succesul intervențiilor a avut la bază experiența medicală vastă și numeroase intervenții chirurgicale de excepție ale celor doi medici, precum și suportul personalului secției bloc operator și anestezie terapie intensivă (medici, asistente, infirmiere, branardieri) care a facilitat buna desfășurare a celor două intervenții de artroplastie.
„Premiera înregistrată acum la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu este rezultatul unor eforturi şi demersuri realizate în ultimii ani cu scopul de a creştere calitatea actului medical în cadrul unității medicale, respectiv în cadrul secției de Ortopedie, unde odată cu schimbarea la nivel de șef de secție încep să apară aceste rezultate extraordinare.
Realizarea acestui obiectiv important nu ar fi fost posibilă fără susținerea constantă a Consiliului Local Giurgiu, Casei Asigurărilor de Sănătate și nu în ultimul rând conducerii Spitalului Giurgiu, medicilor şi tuturor celor care sprijină activ demersurile de a oferi servicii medicale de înaltă calitate.” ne-a declarat dr Viasu Alexandru.
SPITALUL JUDEȚEAN GIURGIU

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER