Aşteptate cu nerăbdare, rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afişate pe siteul Ministerului Educaţiei. Potrivit statisticilor oficiale, înainte de contestaţii, rata de promovabilitate pentru judeţul Giurgiu a fost de 50,76%.
Ca de obicei, pe primul loc în topul promovabilităţii se situează, şi în acest an, Colegiul Naţional Ion Maiorescu, cu un procent de 88,8%. „Maiorescu” este urmat, în acest top, de Liceul Teoretic Tudor Vianu, cu 74,02% şi Seminarul Teologic, cu o promovabilitate de 70,59%.
La polul opus se află Liceul Tehnologic, cu 0% promovabilitate. Aici, la examen s-au înscris 16 elevi, 5 s-au şi prezentat la probe şi niciunul nu a reuşit să obţină media de trecere.
La nivel naţional, rata de promovabilitate a fost de 71,4%.
Elevii nemulţumiţi de notele primite pot depune contestaţii, în cursul zilei de miercuri, între orele 16:00-20:00.
Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 10 iulie.
Revenind la datele din judeţul Giurgiu, de remarcat că, anul acesta, nu a fost înregistrată nicio medie de 10, cea mai mare medie – 9,98 – fiind obţinută de Andrei Lăbău-Cristea, absolvent al Colegiului „Ion Maiorescu!”.