În perioada 08-13.02.2023, echipe reunite ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea București-Ilfov și al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Giurgiu, coordonate de vicepreședintele ANPC, Sebastian Hotca, au desfășurat o serie de acțiuni de verificare la căminele de îngrijire a persoanelor vârstnice din județul Giurgiu, ca parte a unei tematici naționale de control.
Astfel, au fost verificați 4 operatori economici, după cum urmează:
– SC Lumyr Management Group, (punct de lucru CĂMINUL BUNICILOR CONFIDENCE, situat în oraș Mihăilesti, jud. Giurgiu)
– Asociația Căminul de Bătrâni Romantic Club (punct de lucru Sat Popești, oraș Mihăilesti, jud. Giurgiu)
– Centrul pentru persoane vârstnice Mironești (Sat Mironești, Comuna Gostinari, jud. Giurgiu), aparținând de DGASPC Giurgiu
– Trust Development Invest SRL (Sat Dărăști-Vlașca, jud. Giurgiu, Str. Principală 299)
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni:
-13 amenzi contravenționale, în valoare totală de 97.000 lei
– 1 avertisment
– oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a peste 100 kg de produse alimentare cu deficiențe
– oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor constatate, pentru cele 4 unități.
Abaterile constatate în timpul controalelor au fost:
- neasigurarea personalului medical
- neasigurarea dotărilor pentru recuperarea fizică, psihică și mentală
- folosirea în blocul alimentar al operatorului economic a unor materii prime, semipreparate cu data limită de consum depășită
- prezența insectelor vii (a gândacilor), în blocul alimentar și în echipamentele frigoririfce
- folosirea unor produse ambalate, congelate cu acumulări masive de gheață,
- folosirea unor produse alimentare păstrate la temperatură ambientală, fără dată limită de consum, fără mențiunea datei de deschidere
- utilizarea unor echipamente frigorifice de depozitare cu un grad de uzură avansat, cu rafturile deformate, chederele rupte, depreciate,
- folosirea unor ustensile de bucătărie neprofesionale și cu un grad avansat de uzură, a bureților din sârmă, a unor coșuri de colectare a deșeurilor fără capac,
- nerespectarea prevederilor contractuale cu privire la asigurarea cazării în spații curate:
- 2 dintre camera nefiind igienizate, cu depozite de praf,
- nu toate camerele sunt dotate cu boilere la baie
- folosirea unor lenjerii rupte și a unor saltele și protecții de pat rupte și pătate,
- pereții jupuiți și murdari, parchet depreciate, calorifere cu zone ruginite, praf, pânze de păianjen, zugrăveală exfoliată
- în baie, existența unui depozit de calcar la duș și chederele căzii de la cabina de dus fiind neigienizate
- mocheta deteriorate și murdară
- folosirea unui mobilier depreciate
- paviment murdar
- la sala de mese:
- folosirea unor scaune cu tapițeria ruptă, instabile, vechi (pericol de accidentare)
- mese cu lemn exfoliate
- depozitarea mărfurilor direct pe paviment
- afișarea meniului săptămânal, fără precizarea cantității nete/porție
- folosirea unor cântare neverificate metrologic.
CJPC GIURGIU