Sunt absolut uluit de amploarea pe care a luat-o această denigrare a subsemnatului, bazată pe o minciună pe care doar mintea unui om bolnav este capabil să o reproducă.
NU sunt vinovat de nicio acuză adusă subsemnatului!
NU am întreținut relații sexuale cu minore niciodată, asa cum se insinuează.
NU a existat nicio interacțiune nepărintească între mine și orice alt beneficiar DGASPC.
NU există nicio interpretare validă a apropierii mele de beneficiarii DGASPC, alta decât aprecierea sinceră și încurajările pe care cred în continuare că aceștia le merită cu adevărat!
Am gândit un proiect inedit la începutul anului 2022, acela de a sărbători fiecare beneficiar DGASPC, din municipiul Giurgiu, neimaginându-mi, vreodată, că există oameni care pot transforma orice lucru bun într-unul rău.
Am fost în repetate rânduri la aniversările din căsuțele de tip familiar, alături și de alți colegi, voluntari în proiect.
Am oferit atât eu, cât și ceilalți colegi, dar în special, oamenii doritori să înveselească sufletele triste, cadouri, încercând de fiecare dată să respectăm dorința beneficiarilor.
Uneori am reușit, alteori, nu.
Ultimul cadou cumparat luna trecută a fost un lănțișor si cruciulița din argint, rugămintea lui Cosmin de la ap. 21.
Îmi amintesc ce mult a insistat, anul trecut, Steluța, de la Casa Daniela, căreia i-am cumpărat o pereche de cercei de aur, neaparat in forma de inimioare…
Lista e mult mai lungă și regret doar ca nu am putut cumpăra câte un cadou fiecărui sărbătorit.
Am invitat la cofetărie sau la pizza copii și adulți de la mai multe locuințe protejate, (Ansaloni, dar și Daniela, ap. 21, 22 etc.) doar cu intenția de a-i convinge ca fac parte din comunitate, că sunt iubiți si respectați în orice colț al orașului…
Am atașat doar câteva fotografii preluate de pe fb., dintre sutele memorate la numeroasele evenimente din 2022.
Îi asigur pe cei ce încă mai au un dram de discernere între bine și rău, adevăr și minciună, că acest scandal este doar o pârghie prin care cel care s-a autointitulat „dușmanul” meu, Marian Mina, vă manipulează prin cele mai mârșave metode.
Pun oricând la dispoziția organelor de anchetă orice informații și detalii este nevoie, precum sunt dispus să particip la orice test care poate duce la clarificarea urgentă a acestei situații!
Sunt profund dezamăgit că există oameni care calcă pe sufletele unor copii și așa bătuți de soartă, pentru o luptă pecuniară sau politică.
Celor ce nu dau crezare acestui subiect, le mulțumesc și vă promit că adevărul va ieși la iveală. Mai devreme sau mai târziu.
Iar cei vinovați, în fața lui Dumnezeu nu vor rămâne nepedepsiți.