22 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DROGURI ÎN PENITENCIAR. CINE LE ADUCE, CUI LE DISTRIBUIE?

Un angajat al Penitenciarului Giurgiu a ajuns în arest după ce a fost prins de colegii săi – polițiști la Combaterea Criminalității – cu droguri, pe care se pare că intenționa să le distribuie deținuților pe care îi avea în grijă.

Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu au desfășurat, la data de 1 aprilie a.c., o acțiune pe linia combaterii traficului ilicit de substanțe dopante, în Penitenciarul Giurgiu.

Cu aceastp ocazie, a fost depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 42 de ani, din municipiul București, angajat în cadrul penitenciarului, în timp ce, la intrarea în serviciu, ar fi deținut, în bagajul personal, 396 de comprimate de dianabol, ce conțin metandienonă, substanță dopantă cu grad mare de risc.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că bărbatul în cauză, în perioada 31 martie – 1 aprilie 2023, ar fi încercat să livreze, fără drept, produse ce conțin substanțe dopante cu grad de mare risc, respectiv 396 de comprimate de dianabol, care conțin metandienonă, în sensul că, la data de 31 martie a.c., ar fi preluat de la o benzinărie, din municipiul Giurgiu, comprimatele respective, iar, la data de 1 aprilie a.c., le-ar fi transportat la sediul instituției unde își desfășoară activitatea și le-ar fi introdus, în scopul livrării unor persoane private de libertate.

La data de 2 aprilie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la livrare cu orice titlu, fără drept, a produselor care conțin substanțe dopante, cu grad de mare risc, a fost reținut, pentru 24 de ore, ulterior, față de acesta, fiind dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Acțiunea a fost sprijinită de Penitenciarul Giurgiu – anunță, luni, reprezentanții IPJ Giurgiu.

 

 

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER