23 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

TUTUN CU ”AROMĂ” DE LAVANDĂ…

Polițiștii de frontieră din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, într-un camion condus de un cetăţean bulgar, 515 kg tutun vrac neprelucrat, acoperite cu lavandă.  

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în tara, s-a prezentat un cetățean bulgar, în vârstă de 42 de ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria.

În urma verificărilor amănunțite, în interiorul compartimentului marfă s-au descoperit 48 cutii din carton ce conțineau tutun vrac neprelucrat, având depozitată deasupra, prin metoda capac, lavandă.

În urma cântării a rezultat cantitatea totală de 515 kilograme tutun vrac, estimată la o valoare de 51.500 lei, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă” faptă prevăzută și pedepsită de art.452, alin.1, lit. a din Codul fiscal, „fals material în înscrisuri sub semnătură privată”, faptă prevăzută și pedepsită de art.322 Cod Penal și ”uz de fals” art.323 Cod Penal.

IPTF GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER