Începută în primul an al mandatului actualului edil, sărbătorirea Zilei Copilului devine o tradiție frumoasă la Oinacu, astfel că, în acest an, copiii s-au bucurat în avans de ziua lor. Ce surprize le-au fost pregătite explică, într-o postare pe pagina sa oficial, primarul Fabian Țîrcă:
”Generația tânără a fost, este și va fi prioritatea mea în acest mandat. Educația, îmbunătățirea condițiilor de studiu ale elevilor din comuna Oinacu au reprezentat obiective principale în cei doi ani și jumătate, astfel că, permanent, m-au preocupat investițiile în învățământul din localitatea noastră.
Dacă anul trecut, cei peste 200 de copii (elevi din învățământul preșcolar, primar și gimnazial) din comuna noastră au primit, cu ocazia zilei de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, biciclete (specifice fiecărei vârste), anul acesta continuăm în aceeași manieră, a încurajării mișcării de orice fel.
Astfel, cu o zi în avans, copiii au primit, din partea Primăriei Comunei Oinacu, treninguri ce le vor fi de folos atât la orele de sport, cât și la activitățile în aer liber pe care le vor desfășura. Pe lângă acestea, copiii comunei noastre, au beneficiat și de alte surprize, una mai plăcută decât alta…
Toate aceste investiții sunt menite să sprijine o dezvoltare armonioasă a tinerei generații.
Dincolo de principala investiție (în educația și în componenta intelectuală a elevilor) în educația copiilor din comuna Oinacu, am decis ca și cealaltă componentă a unei dezvoltări armonioase, cea fizică, să fie un proiect de viitor pentru comuna noastră. Având copii bine pregătiți din punct de vedere al învățământului, și, mai apoi, bine pregătiți din punct de vedere al dezvoltării fizice, vom avea o comună cu oameni competenți, care vor asigura, în continuare, dezvoltarea comunei Oinacu.
Întotdeauna am încurajat mișcarea, ca o componentă a unei dezvoltări armonioase, alături de investiția în dotarea și utilarea școlilor din comună, pentru că, așa cum am mai spus, doar cu o generație sănătoasă din toate punctele de vedere putem avea un viitor, putem avea încredere în oamenii care vor veni după noi!
LA MULȚI ANI, COPII! Să fiți sănătoși, să învățați bine și să ne faceți mândri de voi!”