24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ECHIPAJELE SMURD – CELE MAI SOLICITATE STRUCTURI ALE ISU GIURGIU ÎN MINIVACANȚA DE RUSALII

Pompierii au fost la datorie, în județul Giurgiu, în perioada 01-05 iunie a.c. Misiunea acestora a fost de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni pentru acordarea primului ajutor medical. Astfel, în ultimele zile, principalele misiuni au vizat:

  • acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în peste 70 de situații
  • stingerea a două incendii produse în locuințe / gospodării, astfel:
  •  01 iunie a.c., în localitatea Braniștea. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că ardea adăpostul animalelor. Din fericire, pompierii au reușit să stingă flăcarile fără ca acestea să se extindă. Suprafața afectată a fost de aproximativ 50 mp, iar în incendiu nu au fost surprinse animale.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unor lucrări de tăiere sau lipire, fără respectarea normelor de protecție.

  • 05 iunie a.c., în municipiul Giurgiu. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu autospeciala pentru intervenție și salvare de la înălțime, autospeciala cu instalație de hidroperforare, două autospeciale de stingere, o descarcerare, două ambulanțe SMURD și SAJ. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în bucătăria unui apartament, de la etajul I.

Din fericire focul a fost stins la timp și nu a fost necesară evacuarea vecinilor de pe scară. Au ars hota și uleiul din tigaie, iar locuința a trebuit aerisită din cauza fumului dens care a afectat pereții și tavanele. Pompierii au aerisit și scara blocului.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui tigăi uitate pe foc.

  • stingerea a șase incendii de vegetație uscată, astfel:
  • Câmpurelu – au arsaproximativ patru mp de vegetatie uscată. Au acționat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Colibași, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă;
  • Vărăști – au arsaproximativ 6.000 mp de vegetație uscată, lăstăriș, mărăciniș și deșeuri menajere. Au acționat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Colibași, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă;
  • Greaca – au arsaproximativ 10.000 mp de vegetatie uscată și mărăciniș. Au acționat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă;
  • Bălănoaia – au arsaproximativ 20 mp de vegetatie uscată. Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă;
  • Clejani – au arsaproximativ 200 mp de vegetatie uscată. Au acționat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă;
  • Grădinari – au arsaproximativ doi mp de vegetatie uscată și deșeuri menajere. Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost focul deschis în spații deschise.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

 

 

Compartimentul Informare și Relații Publice ISU GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER