Giurgiu Servicii Publice a planificat cea de-a doua etapă a dezinsecției aeriene – anuță, pe pagina oficială a instituției, reprezentanții Primăriei Giurgiu:
”În perioada 06-08 iulie 2023, în intervalul orar 05:30-10:00, Primăria municipiului Giurgiu prin societatea Giurgiu Servicii Publice va efectua activități de pulverizare aeriană (etapa a-II-a), pentru combaterea insectelor dăunatoare (țânțari, căpușe, muște, etc.), pe o suprafață de 1500 ha din aria administrativ teritorială a mun. Giurgiu (intravilan și extravilan).
Pentru o mai bună eficiență, concomitent, se va interveni și de la sol cu sistem de împrăștiere soluție lichidă prevăzut cu tun de pulverizare, cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.
Pentru activitățile de dezinsecție terestră vor fi folosite următoarele biocide:
– AMPLAT este un insecticid (biocid) cu acțiune împotriva populațiilor de insecte dăunatoare ce afectează sănătatea publică și este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide – Nr. 645BIO/18/12.24. Amplatul este eficient pe o perioadă îndelungată de timp, manifestându-se până în a 28-a zi după aplicare. Indicațiile de la producător privind concentrația de Amplat sunt următoarele: 0,20% – 0,40%. Având în vedere situația actuală și densitatea mare a populației de țânțari cu care ne confruntăm, concentrația utilizată este de 0,4%;
– SOLFAC TRIO EC 140 NF este un insecticid cu acțiune împotriva țânțarilor, muștelor, gandacilor, etc și de asemenea este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide – Nr. 5645BIO/18/12.24. Biocidul acționează prin contact și ingestie, asigurând un efect de șoc și un timp de acțiune îndelungat, până la 8-10 săptămâni. Concentrația recomandată de producător este de 0,40% – 0,80% în funcție de gradul de infestare (normal sau grav). Dată fiind situația curentă, utilizăm o concentrație de 0,5%.
Pentru activitățile de dezinsecție aeriană vor fi folosite următoarele biocide:
– VECTOBAC WG este un larvicid (biocid) biologic selectiv care acţionează prin ingestie pentru combaterea larvelor de ţânţari într-o varietate de habitate. Vectobac WG poate fi aplicat pe suprafeţe populate de peşti şi alte vietăţi acvatice, dar și pe suprafețe populate de plante, deoarece nu este dăunător acestora și nu le afectează în niciun fel, după cum reiese și fișa de securitate și avizul nr. FR-2015-0038, acordat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide. Este utilizat pe orice suprafață de apă unde țânțarii se înmulțesc, sau este cunoscută ca fiind un habitat pentru larvele de țânțari, având o acțiune de la 2 până la 7 zile de la aplicare. Concentrația recomandată de producător este cuprinsă între 0,125 – 1,00 kg/ha, în funcție de densitatea populației de țânțari.
– AMPLAT este un insecticid (biocid) cu acțiune împotriva populațiilor de insecte dăunatoare ce afectează sănătatea publică și este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide – Nr. 645BIO/18/12.24. Amplatul este eficient pe o perioadă îndelungată de timp, manifestându-se până în a 28-a zi după aplicare. Indicațiile de la producător privind concentrația de Amplat sunt următoarele: 0,20% – 0,40%. Având în vedere situația actuală și densitatea mare a populației de țânțari cu care ne confruntăm, concentrația utilizată este de 0,4%;
– SOLFAC TRIO EC 140 NF este un insecticid cu acțiune împotriva țânțarilor, muștelor, gandacilor, etc și de asemenea este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide – Nr. 5645BIO/18/12.24. Biocidul acționează prin contact și ingestie, asigurând un efect de șoc și un timp de acțiune îndelungat, până la 8-10 săptămâni. Concentrația recomandată de producător este de 0,40% – 0,80% în funcție de gradul de infestare (normal sau grav). Dată fiind situația curentă, utilizăm o concentrație de 0,5%.
Substanțele sunt aplicate cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.
Substanțele se aplică cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.
Operațiunile de dezinsecție vor fi efectuate numai în cazul în care condițiile meteorologice permit acest lucru, altfel acțiunile vor fi reprogramate.
Rugăm crescătorii de albine (apicultorii) să ia măsurile necesare privind protecția familiilor de albine împotriva intoxicațiilor, astfel încât să poată proteja albinele prin închiderea sau îndepartarea stupilor în intervalul de timp specificat, în caz contrar Primaria Municipiului Giurgiu si Giurgiu Servicii Publice S.A., sunt absolvite de orice responsabilitate.
Ulterior, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Mediului nr. 68/1992, pentru a evita crearea unui disconfort pentru familiile de albine, apicultorii vor fi anunțați cu privire la orele exacte de intervenție.”